Prima   |  Bibliotecă | Serviciul de interes economic general

Serviciul de interes economic general

           
04.04.2017      

Consiliul Concurenței solicită aducerea în concordanță cu prevederile reglementărilor din domeniul ajutorului de stat a actelor juridice aferente prestării serviciilor de interes economic general.

Serviciile de interes economic general (în continuare SIEG) sunt activități economice care generează rezultate spre folosul public general pe care piața nu le-ar furniza (sau le-ar furniza în alte condiții în ceea ce privește calitatea, siguranța, accesibilitatea, tratamentul egal sau accesul universal) fără intervenție publică. Obligația de serviciu public este impusă furnizorului prin atribuirea unei sarcini și pe baza unui criteriu de interes general menit să asigure că serviciul este furnizat în condiții care îi permit să își îndeplinească misiunea. Serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă servicii de interes economic general. 

Transmiterea fără o contraprestație echivalentă a resurselor materiale ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale sub orice formă, întreprinderilor (inclusiv, municipale, de stat, etc.) ce prestează servicii de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate, alimentare cu energie termică, salubrizare, asigurare cu transport public local, etc. este Ajutor de stat.

În scopul asigurării implementării art. 19 din Legea nr. 139 din 15 iunie 2012 cu privire la ajutorul de stat, a Hotărârii Guvernului nr. 1112 din 06.10.2016 „pentru aprobarea Regulamentului privind modalitatea de ținere a Registrului ajutoarelor de stat şi a Hotărârii Guvernului nr. 378 din 27 mai 2014 „pentru aprobarea Conceptului sistemului informaţional automatizat „Registrul ajutoarelor de stat" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 142-146, art.427) precum şi în scopul asigurării evidenţei integrate a ajutoarelor de stat şi al garantării transparenţei iniţierii şi acordării acestora, furnizorii şi/sau iniţiatorii de ajutor de stat, vor desemna persoanele responsabile pentru notificarea şi raportarea măsurilor de ajutor de stat (Anexa 4). 

Întru asigurarea prestării SIEG în conformitate cu prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat acordat beneficiarilor ce prestează servicii de interes economic general, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 11 din 30.08.2013 (M.O. nr. 243-247 din 01.11.2013) este necesar ca autoritățile publice să asigure:

1)   Definirea și atribuirea SIEG - Anexa 1.

2)   Notificarea SIEG - Anexa 2;

3)   Raportarea SIEG - Anexa 3;

4)   Desemnarea persoanei responsabile pentru notificarea și raportarea măsurilor de ajutor de stat - Anexa 4.

Încălcarea legislaţiei şi a reglementărilor din domeniul ajutorului de stat la acordarea, raportarea, utilizarea sau la ţinerea evidenţei ajutoarelor de stat se sancționează în conformitate cu prevederile art. 330din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Pentru informații suplimentare puteți apela la numerele de telefon: (022) 27 45 65, (022) 27 34 43, persoane de contact: N. Covaș, M. Teleman, V. Burlea.