Comisia Europeană a constatat faptul că măsurile de sprijin acordate de Germania în vederea consolidării situației financiare a băncii cu capital de stat Norddeutsche Landesbank - Girozentrale (NordLB) nu presupune acordarea ajutoarelor de stat. Măsurile implică o investiție directă de 2,8 miliarde de euro, precum și investiții pentru a efectua modificările structurale necesare și reducerea dimensiunii băncii în vederea asigurării faptului ca NordLB va continua funcționarea profitabilă pe piață. Comisia a constatat că măsurile planificate sunt realizate în condiții de piață, ceea ce înseamnă că statul obține o remunerație în conformitate cu remunerația obținută de un operator privat pe care acesta din urmă ar accepta-o în aceleași circumstanțe. Prin urmare, măsurile nu implică ajutoare de stat în sensul normelor UE. Banca Centrală Europeană, în calitate de supraveghetor responsabil, a aprobat planul la 29 noiembrie 2019. Germania a notificat Comisiei intenția de a recapitaliza NordLB în condițiile pieței. Obiectivul recapitalizării este: (i) să păstreze banca în proprietatea publică; (ii) să consolideze poziția băncii, (iii) să îi asigure o rezervă de capital adecvat; și (iv) să pună în aplicare măsuri structurale adecvate pentru a se asigura că banca continuă să funcționeze profitabil.